DESCRIERE
Centrul de Perfecţionare Radiocomunicaţii este amplasat într-un cadru natural deosebit, în apropiere de Bucureşti (km 27,5, pe DN1), în comuna Snagov, sat Tâncăbeşti şi a fost creat de RADIOCOM pentru a răspunde nevoilor curente de training în domeniile Tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor. Acesta şi-a început activitatea la 18 mai 1998, în urma unui proiect PHARE.
Fiind construit la standarde superioare, deţine infrastructura corespunzătoare desfăşurării în bune condiţii a activitaţilor de perfecţionare proprii, dar în acelaşi timp vine şi în întâmpinarea solicitărilor terţilor, punând la dispoziţia acestora infrastructura necesară organizării şi desfăşurării propriilor cursuri, seminarii, evenimente, sedinţe, activităţi de team – building etc.
![Colaj CPR](https://radiocom.ro/wp-content/uploads/2024/07/Colaj-CPR.jpg)
![harta CPR](https://radiocom.ro/wp-content/uploads/2024/07/harta_CPR.jpg)
Amplasat amplasat în apropiere de Bucureşti, însă departe de zgomotul cotidian specific oraşului, Centrul de Perfecţionare Radiocomunicaţii este organizat asemenea unui campus:
- cu săli de conferinţe şi pentru desfăşurarea cursurilor / reuniunilor / întrunirilor de lucru,
- laborator dedicat cursurilor tehnice,
- laborator dedicat cursurilor tehnice,
- sală pentru cursurile CISCO CCNA dotate cu videoproiector, flipchart, acces la internet, pupitre, scaune, spaţiu pentru coffee break,
- spaţii de cazare,
- sală de mese unde se consumă mâncare pregătită în bucătaria proprie,
- terenuri de tenis,
- – în funcţie de necesar, se asigură transport din Bucureşti şi retur.
Centrul de Perfecţionare Radiocomunicaţii este singurul loc din ţară unde se susţin cursuri în domeniul radiocomunicaţiilor.
TRAINING
Metodele de studiu, cursurile tematice, modul de predare au la bază consultanţă PHARE, la nivel European. Cursurile organizate şi desfăşurate în cadrul Centrului de Perfecţionare Radiocomunicaţii sunt, în principal, axate pe formarea profesională continuă în domeniul radiocomunicaţiilor. În acest sens, echipa de lectori şi formatori ai Centrului este formată din specialişti în domeniul specific de activitate, cu competenţe şi în domeniul formării profesionale a adulţilor.
Cursurile se adresează în principal personalului propriu, în scopul perfecţionării cunoştinţelor şi abilităţilor specifice sectorului de activitate, şi se finalizează cu certificate eliberate de către Centrul de Perfecţionare Radiocomunicaţii. Astfel, certificatele cuprind descrierea noţiunilor prezentate în curs, precum şi calificativul obţinut în urma testului final. Persoanele din afara Societăţii care doresc să îşi perfecţioneze cunoştinţele în domeniul radiocomunicaţiilor, pot participa la aceste cursuri, pe bază de cerere şi contract, sub rezerva că în finalul cursului certificatul obţinut nu este opozabil pe piaţa muncii.
Pentru a obţine un certificat de competenţe profesionale recunoscut pe piaţa muncii, se poate opta pentru participarea, pe bază de cerere şi contract la un proces de evaluare a competenţelor profesionale, în cadrul Centrului de Perfecţionare Radiocomunicaţii, autorizat de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC, fostul CNFPA) ca Centru de evaluare. Astfel, Centrul de Perfecţionare Radiocomunicaţii este autorizat de ANC să organizeze procese de evaluare şi să elibereze certificate de competenţe profesionale pentru următoarele ocupaţii:
- Tehnician staţii de emisie radio-Tv;
- Tehnician staţii radioreleu şi satelit;
- Radioelectronist staţii de emisie Radio-TV;
- Radioelectronist staţii radioreleu şi satelit;
- Pilonist antenist;
- Formator.
Totodată, pentru persoanele care doresc obţinerea unui certificat recunoscut internaţional, Centrul de Perfecţionare este Academie Locală CISCO, autorizată prin programul Cisco Networking Academy, în cadrul căreia se organizează şi se derulează cursuri de pregătire pentru toate cele patru module CCNA (Cisco Certified Network Associates), axate pe proiectarea şi configurarea reţelelor de date.
- Centrul este autorizat:
Centru de Evaluare şi Certificare, autorizat de Autoritatea Naţională pentru Calificări (A.N.C., fostul CNFPA) - Academie Locală CISCO
CURSURI
-
Radiocomunicaţii
Cursuri cu un impact deosebit, datorită aplicaţiilor practice pe echipamente, îşi propun iniţierea şi perfecţionarea în televiziune, radio, radiorelee a persoanelor care doresc să lucreze în domeniul radiocomunicaţiilor.
-
CISCO
Prin intermediul programului Cisco Networking Academy, participanţii pot acumula cunoştinţele necesare pentru examenul Cisco Certified Network Associate (CCNA) – certificare ce oferă posibilităţi imediate de angajare sau de continuare a studiilor tehnice şi ştiinţifice. Într-un cuvânt, Cisco Networking Academy este un program complet despre principiile şi modurile de proiectare, construcţie şi administrare a reţelelor, capabile să deservească organizaţii…
-
Cursuri IT
Adresate unei categorii foarte largi de utilizatori ce îşi desfăşoară activitatea în orice domeniu. Vă oferim cursuri IT în domeniul administrării reţelelor, al dezvoltării de aplicaţii.
-
Limba engleză
Cursuri pentru nivel începător/ mediu /avansat, structurate pe domeniile: engleză tehnică, economică, corespondenţă de afaceri, secretariat în vederea obţinerii unei cetificări în domeniu.
Certificarea Și Avantajele ei
Centrul de Perfecţionare Radiocomunicaţii este centru de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări (A.N.C., fostul CNFPA) şi monitorizat permanent de către aceasta.
În calitate de Centru de evaluare şi certificare a competenţelor, Centrul de Perfecţionare Radiocomunicaţii este autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC, fostul CNFPA) să efectueze procese de evaluare şi să elibereze certificate de competenţe profesionale pentru următoarele ocupaţii, conform Clasificării Ocupaţiilor din România (COR):
- Tehnician staţii de emisie Radio-Tv. – cod COR 352206;
- Tehnician staţii de radiorelee şi satelit – cod COR 352207;
- Radioelectronist staţii de emisie Radio-Tv. – cod COR 352133;
- Radioelectronist staţii de radiorelee şi satelit – cod COR 352212;
- Pilonist-Antenist – cod COR 352209;
- Formator – cod COR 242401.
Procesele de evaluare a competenţelor profesionale se finalizează cu certificate de competenţă profesională, recunoscute pe piaţa muncii, având valoarea documentelor de studiu. Evaluarea de competenţe profesionale are la bază standarde ocupaţionale.
Prin evaluarea bazată pe standarde ocupaţionale sunt analizate cunoştinţele teoretice şi deprinderile practice ale candidaţilor, în contextul specific al aplicării lor în condiţii reale de muncă.
Acesta metodă de evaluare a competenţelor evidenţiază capacitatea unei persoane de a integra cunoştinţele teoretice cu deprinderile practice şi cu capacitatea proprie de gândire, analiză şi sinteză pentru a efectua activităţi şi a obţine rezultate la nivelul calitativ descris în standard. Evaluarea candidaţilor se realizează printr-un complex de metode de evaluare care au o bază solidă, verificată şi permanent adaptată înnoirilor: observare directă, simulare, proiecte, teste scrise, interviuri, rapoarte de analiză etc.
Procesele de evaluare sunt realizate de către un evaluator certificat de CNFPA/ANC pe baza standardului ocupaţional “Evaluator de competenţe profesionale”, recunoscut ca specialist în ocupaţia respectivă. Acest sistem prezintă avantaje atât pentru deţinătorul certificatului de competenţă, cât şi pentru angajator:
Avantajele certificatului de competenţă pentru pentru deţinător:
- Recunoaşterea Certificatelor de Competenţă Profesională de către Ministerul Muncii şi înscrierea acestora în Cartea de Muncă;
- Garantarea capacităţii dvs de a activa în ocupaţia pentru care deţineţi Certificat de Competenţe Profesionale, cu menţionarea competenţelor dobândite;
- Posibilitatea obţinerii graduale a tuturor unităţilor de competenţă din cadrul Standardului Ocupaţional;
- Recunoaşterea competenţelor profesionale la nivel naţional, indiferent de modul în care au fost dobândite: cursuri de specializare, la locul de muncă, autoinstruire;
- Creşterea încrederii în sine;
- Cunoaşterea propriilor nevoi de perfecţionare.
Avantajele evaluării competenţelor pentru angajator :
- Cunoaşterea potenţialului echipei şi a nevoilor de formare a angajaţilor;
- Posibilitatea focalizării programelor de formare profesională a angajaţilor doar pe competenţele care nu au fost incă dobândite, ceea ce conduce la reducerea costurilor necesare formării;
- Garantarea calitătii produlului/serviciului oferit de companie;
- Posibilitatea de recrutare / selectare / promovare a angajaţilor pe baza competenţelor profesionale înscrise pe certificatul de competenţă.
SĂli de curs Și de conferinȚĂ
Centrul de Perfecţionare Radiocomunicaţii este amplasat într-un cadru natural deosebit, în apropiere de Bucureşti (km 27,5, pe DN1), fiind construit la standarde superioare, deţinând infrastructura corespunzătoare desfăşurării în bune condiţii a activitaţilor de perfecţionare proprii, dar în acelaşi timp vine şi în întâmpinarea solicitărilor terţilor, punând la dispoziţia acestora infrastructura necesară organizării şi desfăşurării propriilor cursuri, seminarii, evenimente, sedinţe, activităţi de team – building etc.
Astfel Centrul de Perfecţionare Radiocomunicaţii oferă următoare servicii::
- închiriere spaţii de cazare în camere cu 1, 2 sau 3 locuri;
- închiriere săli de conferinţe, săli de curs dotate cu videoproiector, flipchart, acces la internet, pupitre, scaune, spaţiu pentru coffee break;
- închiriere microbuz pentru transport persoane Bucureşti – Tâncăbeşti şi retur, sau din locaţia clientului, inclusive pentru transport în cazul in care se doreste organizarea de vizite la diverse obiective turistice din Bucuresti sau imprejurimi;
- bloc alimentar, cu mâncare pregătită în bucătăria proprie;
- servicii de catering;
- închiriere terenuri de tenis şi sală de fitness;
De asemenea, Centrul de Perfecţionare Radiocomunicaţii dispune de spaţii destinate atât organizării activităţilor în aer liber, cât şi pentru mese festive ( sală de tip conferinţă, pe terasă sau în foişor).
![sala1](https://radiocom.ro/wp-content/uploads/2024/07/sala1.jpg)
![sala2](https://radiocom.ro/wp-content/uploads/2024/07/sala2.jpg)
UTILIZARE
Serviciile oferite vin în întâmpinarea diverselor societăţi, ce doresc sa desfăşoare cursuri, seminarii, evenimente proprii, dar nu deţin infrastructura necesară, respectiv spaţii cu dotări specifice; spaţii de cazare şi de agreement, personal pregătit pentru asigurarea serviciilor de catering şi transport.
BENEFICII
- Dotări ce permit desfăşurarea în bune condiţii a diverselor tipuri de cursuri: videoproiector, flipchart, acces la internet, pupitre, scaune, spaţiu pentru coffee break;
- Amplasarea într-un cadru natural, departe de gălăgia şi stresul oraşului, ceea ce permite desfăşurarea în bune condiţii a diverselor activităţi de trainning;
- Situarea în afara oraşului şi în acelaşi timp aproape de Bucureşti, pe DN1, permite accesul cu usurinţă în locaţie, oferind şi posibilitatea de a transporta cursanţii de la Bucureşti (din orice zonă a oraşului, precum şi de la Gara de Nord de la Aeroportul Henri Coandă);
- Calitate superioară a serviciilor de suport asigurate de personal bine pregătit ( pentru catering şi transport);
- Ofertă adaptată necesităţilor, clientul având opţiunea de a alege ceea ce îşi doreşte, respectiv: săli de curs şi de conferinte; spaţii de cazare; servicii de catering; servicii de transport; acces la spaţii de agrement etc.
![sala3](https://radiocom.ro/wp-content/uploads/2024/07/sala3.jpg)