Premiul RADIOCOM Club Antreprenor

Societatea Națională de Radiocomunicații S.A.(RADIOCOM) a fost distinsă, joi, 18 decembrie 2025, cu „Premiul pentru excelență în operarea de infrastructuri de înaltă reziliență de broadcasting terestru – domeniu de interes strategic pentru statul român”, în cadrul Galei Club Antreprenor, Ediția a XXVI-a, eveniment dedicat recunoașterii performanței, leadershipului și contribuției la dezvoltarea mediului economic din România.

Premiul reprezintă o recunoaștere a rolului esențial pe care RADIOCOM îl îndeplinește în arhitectura națională de comunicații, prin asigurarea preluării, transportului și difuzării terestre a programelor publice de radio și televiziune, contribuind astfel la garantarea dreptului constituțional la informare al cetățenilor.

În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea revistei Club Antreprenor, ediție care include un interviu amplu cu Directorul General al RADIOCOM, dl. Mădălin-Corneliu FRUNZETE, în care sunt prezentate misiunea companiei, rolul infrastructurii critice operate de companie, liniile directoare de orientare strategică pentru perioada 2026 – 2030 și viziunea privind deschiderea către colaborarea cu mediul antreprenorial.

Interviul poate fi consultat integral pe pagina Revistei Club Antreprenor – www.clubantreprenor.ro , aici: https://tinyurl.com/3kjpvxx6

Cu această ocazie, a fost subliniată importanța dialogului dintre sectorul public și mediul privat, precum și potențialul de valorificare a infrastructurii și expertizeiRADIOCOM pentru dezvoltarea de soluții tehnologice cu utilitate publică și impact economic.

Imagini și secvențe video de la Gala Club Antreprenor sunt disponibile în galeria foto-video a evenimentului, care poate fi accesată pe www.clubantreprenor.ro, aici: https://tinyurl.com/56t2w9dk

Premiul acordat de Club Antreprenor confirmă angajamentul RADIOCOM  pentru excelență operațională, reziliență tehnologică și responsabilitate față de statul român și cetățeni, consolidând totodată poziția companiei ca partener deschis pentru inițiative de inovare și colaborare în domeniul comunicațiilor.